Satan: cum il vedeti?

[Lady in black]

Ce/cine este pentru voi Satan? Puneti semnul egalitatii intre el si Lucifer? Ati avut vreun contact cu el? Credeti ca e pura fictiune sau un spirit real? 

[Pyronox]

Hmmm, pentru mine conteaza, intr-o oarecare masura, etimologia... Daca originea cuvantului Satan se referea la adversar, la cel ce se opune, ma intreb la ce se opunea? Se opunea lucrarii lui Dumnezeu? Are rolul asemanator unui procuror impotriva oamenilor, atunci cand sunt judecati? Incercand sa ii tenteze, pentru a ii testa? 

Lucifer, Aducatorul de Lumina, cred eu ca este inteles prost de majoritatea oamenilor, pentru ca are o imagine alterata de Biserici obsedate de putere si manipulare.

Nu stiu daca ii echivalez, cert este ca il consider necesar. Cred ca reprezinta o forta care ne provoaca, ne scoate din zona de comfort, si ne ajuta sa evoluam. In scrima, daca nu ai adversar, cum devii mai bun? 

Daca as lucra cu el? Momentan nu simt nevoia sa il chem in vreun fel. Cu toate ca lucrez si cu Arhangheli, Ingeri, chestii considerate divine (in antiteza cu impresia populara ca Satan se opune acestora), nu il discreditez total. Sunt convins ca isi are scopul si il respect. I'll give it that.

Cheers!

[Lady in black]

La ce se opunea? N-am sa-mi dau cu parerea din punct de vedere biblic, din cauza opiniei mele in privinta acuratetii a ceea ce numim noi acum texte sfinte. Si aici, in paranteza fie spus, are Bulgakov o zicere geniala, in Maestrul si Margareta. Spune Isus, in scena intalnirii cu Pilat: "Umblă dupa mine unul cu un pergament din piele de ţap în mână, şi scrie tot. Intr-o zi am aruncat un ochi pe pergamentul acela şi m-am îngrozit. Nu rostisem nimic din ce scria în el. L-am implorat: arde, pentru Dumnezeu, pergamentul tău!" Revenind, pentru mine, se opune stagnarii, stereotipurilor, regulilor arbitrare menite sa sufoce eul, sa-l faca sa se rusineze de nevoile si dorintele sale. Accepta omul asa cum e, cu bune si cu rele, considerandu-l insa capabil sa se ridice prin fortele si vointa sa, prin autocunoastere, prin creatie, prin magie, prin extaz. 

[thanateros]

Ideea de Adversar al unui Demiurg este foarte veche, mult mai veche decât creștinismul și scrierile biblice. Satan este oglindirea, în tradiția iudeo-creștină, a lui Angra Maynu (Ahriman), versiunea persană a diavolului. Asemănările sunt izbitoare pentru cei care au avut curiozitatea să deschidă Avesta. Atât de izbitoare, încât tind să cred că imaginea lui Satan din creștinism a fost inspirată de acolo.

Mai mult, și ideea de Dumnezeu (Ahura Mazda) se asemănă foarte mult cu cea din creștinism (Ahura Mazda era, citez, "Omniprezentul, Izvorul și Fântâna de Viață, Strălucitorul, Cel milostiv, Cel Corect"). Arhanghelii lui erau numiți Amesha Spentas.

Ahriman este într-adevăr Adversarul, distrugătorul creației și eliberatorul spiritului din capcana materiei (gnosticii au preluat ceva mai târziu această idee). În acest sens, Ahriman a creat dragonul Azi-Dahaka pentru a reduce Universul la nimicul de dinainte de Logos.

Până și în zoroastrism, puțină lume îndrăznea să lucreze cu forțe atât de tabuu. Vrăjitorii acelei vremi, practicanți ai artelor întunecate (Yatuk Dinoih), lucrau cu o serie de "umbre" diforme, ce luau uneori forma unei fiare nocturne, foarte periculoasă pentru practicant. Am lucrat cu astfel de forțe, iar rezultatele nu au fost deloc plăcute, o persoană cu care locuiam la acea vreme a avut un coșmar în care o umbră o strângea de gât. Totul bine și frumos, dacă nu o strângea și în planul materiei. S-a trezit din cauza sufocării. Menționez că acea persoană nu îmi era inamic, însă era o persoană deschisă.

Mi se pare ridicolă imaginea JoyOfSatan despre Satan. Pentru a crea o imagine suficient de atractivă pentru tinerii de 16 ani, au distorsionat arhetipul distrugătorului în așa hal, încât au creat o copie fidelă a dumnezeului creștin, dar sub alt nume. Ideea de "tată", așa cum o privea și Freud, inspiră o autoritate absolută, de necontestat, pentru care critica înseamnă neascultare și pedeapsă. Satan nu este Tatăl, ci ucigașul Tatălui, cel care redă libertatea copilului, libertate care vine însoțită de povara responsabilității.

Pentru mine, Satan este manifestarea cea mai înaltă a anti-cosmicului, a morții privită ca alchimist, și a adversarului care oferă o alternativă acolo unde este doar restricție. În locul credinței oarbe, avem parte de îndoială. În locul supunerii, avem liber arbitru.

Pentru a detalia opoziția între singularitate și dualitate, propun o scurtă analiză a celor mai înalte două sfere din Kabbala, respectiv Qlippoth, Kether și Thaumiel.
În Kether, are loc uniunea cu Arhitectul, sub semnul Coroanei, simbol al autorității patriarhale. (din grecescul patriarkhes „șef de familie” = arhetipul tatălui). În Thaumiel, numită sfera gemenilor, are loc o luptă constantă între Satan și Moloch pentru tronul acestei sfere. Moloch ("Rege" în ebraică), preia tronul, își impune sistemul, devenind o autoritate, iar Satan (Adversarul) își începe rebeliunea împotriva lui. Satan îl detronează pe Moloch, îi ia tronul, Moloch rămas fără tron devine Adversar (Satan), iar Satan ajuns pe tron devine Rege. Rolurile se schimbă, iar lupta e una constantă. Această luptă este generatoare de dinamism, oferind mereu o alternativă sistemului, a status-quo-ului (adică a convenției și a preconcepțiilor care guvernează o societate, o civilizație).

De aceea, satanismul este potrivit doar celor care aleg să gândească pe cont propriu - fie că se înșeală, fie că au dreptate - important e că-și exprimă o părere care este a lor. Ei refuză să repete cuvintele zeilor, ei însuși devin zei în urma alchimiei dureroase prin care trec, alchimie îndreptată spre autocunoaștere.

Satanistul este așadar, un bloc de piatră care se modelează pe sine într-o statuie vie, folosind ca unealtă alchimia internă. Și, foarte impotant, satanistul este oricând capabil să-și distrugă oricând propria creație, privind orice sistem ca fiind o limitare ce oferă transcendență atâta timp cât este distrus în sfera sa finală. Altfel spus, orice convingere/tradiție este o închisoare (până și satanismul dacă se cristalizează prea mult), dar fără convingere, nu are loc evoluția noastră.

Sunt multe de spus, am avut nenumărate interacțiuni cu aceste forțe (nu le pot spune entități pentru că s-au eliberat de orice formă, ba mai mult, în prezența lor, forma își pierde armonia atât în aspect, cât și în esență). Propun ca Satan să rămână în continuare Adversarul, personificarea Întunericului, chiar dacă este mult mai ușor pentru adept să venereze un înger plăcut la vedere. Dar ideea de bază satanismului nu e venerarea, și rebeliunea privită ca mijloc de transcendență.

[F.v.F]

Cel putin din miturile Gnostice, se poate vorbi mult despre Satan. In Qliphoth, Satan este diferit de Lucifer parca. Nu ? Lucifer este in sefira Daath, Satan unde este si ce reprezinta?

Ok, raspunsul meu la intrebarea "cum il vad pe Satan".

Incerc sa-l eliberez din postura de arhetip. Incerc sa-l observ ca pe o forta negativa/distrugatoare spre deosebire de Dumnezeu, forta pozitiva/creatoare.

Deja cand spunem Satan si Dumnezeu intram in teologie. Nu vreau sa mai fac asta, ca ma invart in cerc cu descrierile date de altii.

Asadar, pentru mine Satan/Ahriman/whoever, este partea negativa/pasiva/distrugatoare.

Un principiu... care uneori, a dobandit caracteristici destul de 'umane' in practica mea oculta. Ori s-a intamplat asta din cauza ca asa mi-am impus eu, ori ca asa e.. nu pot sa spun exact.

[thanateros]

Jul 26, 2014 10:14:40 GMT 2 F.v.F said:

Cel putin din miturile Gnostice, se poate vorbi mult despre Satan. In Qliphoth, Satan este diferit de Lucifer parca. Nu ? Lucifer este in sefira Daath, Satan unde este si ce reprezinta?

În Qlippoth (cel puțin în Qliphoth-ul tradițional) nu prea există ideea de Lucifer, ci doar de Satan (sau cel puțin în studiile mele n-am întâlnit-o). Pentru mine, Lucifer este diferit de Satan, însă cei doi au o legătură foarte strânsă, gen fețe diferite ale aceleiași monede. Satan arde din temelii vechiul sistem, pentru ca Lucifer să planteze semințele înțelepciunii într-un pământ nou, fertil. E o relație strânsă între distrugere și autocunoaștere, deseori cele două depind una de cealaltă.

Incerc sa-l eliberez din postura de arhetip. Incerc sa-l observ ca pe o forta negativa/distrugatoare spre deosebire de Dumnezeu, forta pozitiva/creatoare.

Nici eu nu am afirmat că este un simplu arhetip, din contră, este o forță foarte reală și negativă, cum spui și tu. Însă aceste forțe se manifestă pe multe planuri, inclusiv cel psihologic, iar eu am analizat și această latură, adică modul în care practicantul este influiențat de interacțiunile cu aceste forțe.



 

[Lady in black]

Daca e sa lucram pe principiul antitezei, cred ca mi-am gasit si eu una potrivita. Asadar, pentru mine, Satan inseamna evolutie, schimbare, spre deosebire de incremenire, stagnare. Schimbarea poate fi si dureroasa, da. Poate aduce si distrugere, si creatie. Dar e necesara. Si foarte complexa.

[Lady in black]

Ceea ce pot spune clar e, atunci cand iti stabilesti drept scop o relatie stransa cu Satan, trebuie sa te astepti ca viata ta sa nu fie niciodata linistita. E ca un carusel. Uneori, asta presupune si ca mai ca ti/ai dori sa te plictisesti. Dar si o apropiere de extaz