Unul din lucrurile care mia atras atentia in acest articol a fost un adaos la tehnica sigilizarii in stil haotic, care face referinta la un banc de pesti, si se numeste
Shoaling, de la
shoal= banc (de pesti).
Pe scurt, autorul sugereaza ca ne putem sparge obiectivul pentru care facem si activam sigiliul intr-o serie de obiective mai mici, mai usor de atins, mai simple, si apoi sa creem cate un sigiliu pentru fiecare obiectiv din seria respectiva, pavand astfel calea pentru obiectivul principal.
O alte idee draguta sustine ca putem sa avem un
robopeste (
robofish), care, spun ei, e si cheia acestei tehnici, adica un sigiliu care, aparent, activeaza si determina un eveniment care deja s-a intamplat, entru a ancora intreaga lucrare in manifestare, sau, depinde din ce punct de vedere privim situatia, pentru a ne "pacali" mintea cum ca intreaga lucrare se manifesta, daca una din partile ei se manifesta. Un argument in plus pentru existenta
robopestelui este ca, in metoda clasica a lui Spare, avem tendinta fireasca de a
coda mental, de a ne concentra dorinta, in locul realizarii, manifestarii, a ceea ce avem si se intampla deja, stramutand, in consecinta, incadrarea in timp a manifestarii. (Se intelege ce zic?... As putea sa mai clarific daca nu...)
E evident ca sigiliile din bancul de sigilii sunt, cumva, conectate.
Si se ofera niste reguli de baza pentru shoaling, preluate din comportamentul cardurilor, turmelor, bancurilor de diverse vietati din natura:
- fiecare membru mentine o distanta minima de celelalte obiecte din mediul sau, inclusiv de ceilalti membri (pentru a nu interfera, a nuse bruia unele pe altele)
- fiecare membru are o viteza egala (sau aroximativ egala) cu a vecinului sau
- directia, vectorul fiecarui membru este aceeasi, obiectivul rincipal
Se mai face acolo referire la dorinta arzanda pentru atingerea rezultatului, pe care Spare incerca sa o evita prin uitarea lui si a lucrarii magice. In acest articol se sugereaza ca e, totusi, in regula sa reapara, periodic, in minte, obiectivul, pentru ajustarea traiectoriei, inteleg eu. De asemenea, ideea respectiva e in concordanta cu modelul Creatiei propus de Nassim Haramein (controversat om!...), discutata si in documentarul
Black Whole (2011). Se mai ofera, apoi, cateva directii generale pentru activare care nu ies cu nimic in evidenta fata de ce se gaseste si se foloseste mai peste tot.
Eu am incercat asta prima oara pentru o prietena, si a functionat foarte foarte bine. Oricum, cumva, rezoneaza cu mine sigilizarea dorintelor, cu toate ca nu o mai folosesc chiar atat de mult, pentru ca am senzatia ca e foarte important sa iti personalizezi magia "directa" (in antiteza cu cea in care cerem altor entitati sa ne ajute) oricum ai chef, ca sa te simti cat de confortabil posibil cu ea, sa o internalizezi, sa devina parte din tine.
Inchei cu un citat din Peter J. Carroll, prezent si in articol:
Thus we arrive at the sobering conclusion that although this universe contains enough Chaos to allow magic it doesn’t contain enough to permit gross miracles in a hurry.
The magician will need to target events which depend on very small energy or entropy changes and the results won’t often look much like spectacular parapsychology, they will look more like a series of events going somewhat improbably in the desired direction.
Adica (adaptat):
Astfel ajungem la concluzia responsabilizatoare conform careia, cu toate ca acest univers contine indeajuns de mult Haos pentru a permite existenta magiei, nu contine indeajuns de mult pentru a permite manifestarea miracolelor brute rapid.
Magicianul va trebui sa tinteasca evenimente care depind de schimbari foarte mici de energie sau entropie, iar rezultatele nu vor semana prea mult prea des cu parapsihologia spectaculoasa, vor arata mai mult ca o serie de evenimente care, cumva improbabil, se indreapta in directia dorita.
Cu toate ca nu pot sa imi dau cu parerea asupra cat de mult Haos e in Universul asta si ce se poate si ce nu se poate intampla, cred si eu ca, macar la inceput de drum, e mai productiv sa incerci sa determini evenimente care nu vor se vor folosi de foarte multa energie, entropie sau cum vreti sa-i spuneti.
Si acum, sa inceapa discutia. )Sigilizati obiective? Cum? Incercati sa determinati trecerea (personala sau a altora) prin diverse evenimente in conformitate cu dorintele voastre sau ale altora? Cum?
Eu am folosit si asta, am combinat-o cu incarcarea diverselor obiecte (ca, la o adica, nu cred ca e nevoie sa fie un sigiliu ce trebuie incarcat), sau pur si simplu am voit manifestarea unor lucruri. Lucrez si cu diverse entitati, dar fac si altele, de acest gen.