Am folosit într-o vreme Rider Waite-ul, însă sincer să fiu, n-am rezonat cu simbolistica lui, și în consecință nici nu am avut rezultate satisfăcătoare. De aceea am și dat "donat" pachetul altcuiva.
Am folosit în schimb tarotul sinistru de la ONA, însă nu în scopul divinației, ci pentru Pathworking, cu rezultate foarte bune. În divinație prefer alte metode, gen pendul sau oglindă neagră. Ce mă deranjează la tarot e multitudinea de interpretări diferite, ce variază de la persoană la persoană. De exemplu cartea XIII - Death, eu ca practicant al necrosofiei privesc moartea într-un mod foarte diferit.
O problemă a divinației rămâne modificarea în timp a variabilelor. Dacă astăzi fac o citire și am un rezultat, mâine, la o altă citire, pot avea alt rezultat pentru că între timp s-au schimbat variabile. În opinia mea, există o mulțime de viitoare posibile, dintre care câștigă cel cu probabilitatea cea mai mare. Însă posibilitățile sunt oscilante în funcție de o serie de variabile - unele le putem controla, altele nu. De aici incertitudinea.
Plus, implicarea emoțională poate da naștere unui rezultat fals, pentru că în sinea noastră sperăm să fie totul bine pentru noi sau cei dragi nouă. Și uneori e greu să fii complet neutru.
Vis-a-vis de această problemă, eu încerc să evit pe cât posibil întrebările legate de viitor, întrebările de genul „da sau nu” sau întrebările al căror răspuns poate fi descoperit dacă suntem dispuși să punem puțin capul la contribuție. Încerc să înțeleg ceea ce se întâmplă în prezent, ce s-a întâmplat în trecut, și, eventual, să probez diferite cursuri de acțiune într-o anumită situație. Folosesc Tarotul ca pe un instrument de explorare a posibilităților și semnificațiilor evenimentelor/interacțiunilor și nu ca pe un soi de tabloid. Întrebările de genul: „Ce o să se întâmple cu x?” sau „Ce numere vor pica la loto?” sau „Mă voi căsători cu Y?” le consider complet inutile. În special cele de genul ultimei întrebări care implică faptul că habar nu avem ce să facem cu propria noastră viață. Răspunsul corect ar fi: Te vei căsători cu Y dacă vei ajunge vreodată să îți asumi responsabilitatea pentru deciziile pe care le faci în viață.
Cu toate astea, jumătatea mea mai bună cedează uneori curiozității feminine și mă roagă să explorez dinamica anumitor relații cu colegele de la muncă etc. Am creat în acest sens o etalare special pentru ea...
) De cele mai multe ori vrea să afle cum anume evoluează dinamica relațiilor cu colegele de muncă (colectiv 100% feminin) în funcție de anumite evenimente, probleme etc., pornind de la premiza că femeile, în general, tind să își ascundă adevăratele păreri pe care le au unele despre celelalte. Nu am înțeles niciodată de ce nu ar putea pur și simplu să stea toate și să discute ca oamenii civilizați diferitele dispute care se ivesc, preferând să țeasă fel și fel de intrigi în speranța că una sau alta își va da de gol adevăratele intenții/convingeri.
Nu vreau să mă îndepărtez de la subiectul acestui post, așa că nu mă aventurez mai departe în considerații pe seama psihologiei feminine.
În sfârșit, etalarea arată în felul următor. În funcție de numărul de persoane implicate, persoana pentru care faci etalarea (poți fi chiar tu; am încercat și pentru mine, iar rezultatele au fost uimitoare) este plasată în centru. Peste aceasta se trage o altă carte și se așează în cruce. Ansamblul central (cele două cărți) simbolizează evenimentul/situația, precum și percepția ta asupra acestuia.
Apoi, în jurul ansamblului central, tragi câte o carte pentru fiecare persoană, carte ce reprezintă modul în care percepe acea persoană evenimentul respectiv, apoi câte o altă carte așezată între ansamblul central și cartea care reprezintă persoana respectivă, pentru a testa dinamica relațiilor curente, sau cum te percepe acea persoană, în lumina evenimentului/situației respective, în cazul în care ai avut un aport semnificativ la crearea acelui eveniment, fie el pozitiv sau negativ. Mai mult, poți trage cărți pentru a observa dinamica relațională dintre diferitele personaje pe care le-ai ales, ca și cum ai uni printr-un fir invizibil două persoane distincte, în lumina evenimentului respectiv, și ai așeza o carte pe acea linie invizibilă. Această carte ar reprezenta dinamica relației dintre cele două. Poți merge chiar mai departe, până la relații cu dublu feedback. Cum privește x pe y, cum privește y pe x...
Din rațiuni care depășesc puterea mea de înțelegere, această etalare are mare priză la reprezentantele sexului frumos, motiv pentru care sunt atent să nu dezvălui prea mult această putere misterioasă.
Ca o notă suplimentară, când sunt grăbit sau nu am chef de chestii elaborate, pur și simplu trag câte o carte pentru fiecare persoană care mă interesează să aflu cum mă „privește” în ultima vreme. Este o etalare care dă rezultate surprinzătoare.
O a doua notă suplimentare, dar oarecum off-topic, are de-a face cu modul propriu-zis în care etalez cărțile. Inițial, mă concentram asupra întrebării, amestecam cărțile, apoi pregăteam etalarea. Am experimentat etalarea inversă, din curiozitate, plecând de la ideea că timpul curge într-o singură direcție doar pentru percepția noastră. Cum vine asta? Pe scurt, amestec cărțile, nu mă gândesc la nimic în particular, apoi pregătesc etalarea. Folosesc cel mai adesea o etalare standard, gen 3 cărți, sau una care îți vine ușor să o interpretezi pe loc. Apoi le las acolo.
Nu le întorc. Peste câteva ore, sau chiar a doua zi, mă trăznește o întrebare sau mă frământă un subiect anume. În acel moment mă duc și întorc cărțile și interpretez ceea ce găsesc. Am obținut aceleași rezultate, cu aceeași eficiență, indiferent cât de mult timp a trecut între cele două momente.
Tarotul în sine este un instrument minunat, care funcționează, din câte îmi dau seama, pe baza simbolurilor și a capacității intuitive a minții noastre de a transforma limbajul simbolurilor într-un mesaj semnificativ care, în cel mai probabil caz, se afla deja în inconștientul nostru; simbolurile nefiind altceva decât chei de acces/decriptare a informației. Unul din misterele tarotului este legat, în mod evident și superb ilustrat de experimentul propus mai devreme, de TIMP. Un altul ar fi legat de informația care ar fi deja prezentă în inconștientul nostru, dar ăsta e un subiect complex, pentru o altă discuție.
Ca și teorie demonstrativă, în special pentru cei tentați de ideea superpoziției cuantice a cărților de tarot, aș spune că nu este o soluție viabilă, atâta timp cât tu ești singurul care manipulează cărțile. Cred că atunci când amesteci cărțile, etalezi, le pui la loc, le amesteci din nou ș.a.m.d., creierul nostru înregistrează (la nivelul subconștientului) toate aceste mișcări și pozițiile tuturor cărților (prin toată paleta de simțuri, văzute și nevăzute), astfel încât poziția fiecărei arcane este perfect cunoscută minții noastre subconștiente, în orice moment. Chiar și acum, când stai în fața calculatorului, cu tarotul la o anumită departare față de tine, subconștientul tău stochează poziția exactă a fiecărei cărți de tarot.
Fiecare carte, în timp, capătă un set de caracteristici care o fac unică și identificabilă, chiar dacă noi nu percepem în mod conștient aceste diferențe. Mai mult, cred că lucrurile stau la fel chiar și dacă le amestecă cineva pentru noi, fără ca noi să nu vedem nimic. Pot exista canale de comunicare informațională subconștientă etc.. Ideea este că orice fel de act observator, oricât de mic și de insignifiant ar fi, colapsează funcția de undă a materiei, anulează superpoziția cuantică, iar tu
știi în orice moment ce cărți ai pe masă.
Povestea asta mi-a dat foarte mult de furcă, până când am realizat că Timpul este cheia acestui mister. Operațiunea de etalare, prin urmare, din câte îmi dau seama, presupune
crearea volitivă a unei sincronicități între obiectul frământării tale și o combinație aparent aleatorie de cărți, sincronicitate care poate fi aproape întotdeauna interpretată în mod corect (dintr-o perspectivă mai mult sau mai puțin obiectivă), în condiții de intenție sinceră și stăpânire/cunoaștere de sine.
Ca o paranteză, cârcotașii ar putea aduce în discuție acum
relația dintre timpul liniar și predestinare, care ridică întrebări cel puțin la fel de interesante. Dacă pozițiile cărților sunt cunoscute minții noastre subconștiente în orice moment, rămâne să ne ocupăm de modul și timpul în care alegem întrebarea finală...
Am încercat o variație a experimentului de etalare inversă de mai sus. Am etalat trei cărți. Apoi am așteptat. M-am concentrat asupra unei întrebări cu intenția de a întoarce cărțile, apoi m-am răzgândit. Am mai făcut asta de câteva ori, până când m-am oprit la o întrebare. Am întors cărțile și, spre infinita mea surprindere, ele grăiau parcă sub forma unui cor de îngeri.
Acest fenomen m-a pus pe gânduri în mod serios. Dacă acceptăm că nu se aplică principiul superpoziției cuantice, rezultă că acele cărți erau acolo de la bun început, în ciuda tentativelor mele de a păcăli universul, timpul sau cine știe ce câmpuri cuantice. Aici putem în sfârșit spune că întrebarea mea finală era
predestinată să fie aceea asupra căreia m-am oprit. Trebuie să ținem cont și de faptul că acea combinație de trei cărți a fost rezultatul tuturor miilor de etalări și amestecări succesive din momentul în care am primit respectivul pachet de cărți. Nu este nimic aleator aici. Această combinație de trei cărți a apărut numai și numai datorită acelui șir de n etalări/amestecări anterioare.
Totodată, trebuie să mă întreb, din necesitate, cât anume din această operațiune este cu adevărat conștientă. Oare alegem cu adevărat în mod conștient, sau alegerile noastre sunt făcute deja, cu mult înainte să le conștientizăm, la nivelul proceselor inconștiente/subconștiente? Putem vorbi despre predestinare în termeni ce țin de sferele inferioare ale psihicului nostru?
Poate singura slăbiciune în tot acest raționament este legată de validitatea exterioară a interpretării mele a celor trei cărți în relație cu întrebarea pe care am ales-o în cele din urmă...
Din păcate, drumul nostru se încheie aici. Este destul de târziu, și deja am uitat ideea inițială de la care am început să scriu. Iertare. Dacă există doritori, aș fi mai mult decât interesat să continui această discuție. Veți observa probabil că nu vorbesc nimic despre consacrări, curățări, încărcări ale Tarotului, deși sunt înclinat să cred că astfel de practici ar fi mai degrabă necesare la nivelul conștientului. Nu practic niciun fel de ritual înainte, în timpul sau după etalare. În general merg pe calea practicii minimaliste, cu maximum de eficiență posibilă.
Pe curând!
Andrei
