Raspuns de F.v.F on Jun 23, 2013 23:30:00 GMT 2
* mesajul este mai vechi
Recent am terminat de citit cartea “Kabala si literature ei aramaica” de Constantin Daniel.
O prima impresie a fost aceea ca autorul prezinta foarte multe date imbarligate, care nu reusesc sa se lege una de alta, adica incepe cu un subiect si continua cu altul dar asta pentru ca nu am citit-o cu rabdare si a trebuit sa o reiau.
Defapt cartea este foarte bine scrisa si continutul este bine explicat iar informatiile sunt foarte numeroase pentru o carte de numai 151 de pagini.
Autorul ne prezinta in primele capitole istoria kabalei si felul in care s-a format, toate influentele gnostice care au dus la nasterea acestei traditii si explica in detaliu din punct de vedere istoric si stiintific.
Abia la capitolul 8 incepe sa vorbeasca despre Zohar, tot din punct de vedere istoric iar mai apoi explica pe rand fiecare parte a acestei opera.
Apoi capitolul 9 pare sa fie de ‘umplutura’, in care se vorbeste despre anumiti indivizi care au avut scrieri referitoare la Kabbalah si transmigratia sufletelor, adica niste biografii. Eu ca si necunoscator, ma scarpin in cap si ma intreb la ce imi folosesc aceste informatii, fiind scrise 9 pagini despre asta… si totusi… este oarecum important deoarece arata cum s-au reprogramat Evreii pe traditia Cabalistica
Autorul ne mai ofera anumite interpretari de-a lungul cartii referitoare la viziunile esenienilor, la starile de transa si beatitudine a kabalistilor etc pe care acesta incearca sa le prezinte din punct de vedere psihologic si stiintific.
La final ne aduce cateva informatii pe 4 pagini despre Hasidimi si acei Baal Sem care se spune ca faceau miracole prin cunoasterea Numelui Divin si apoi 5 pagini despre Kabala la Crestini, incepand inca de la inceputul capitolului 11 sa vorbeasca (din nou) de legatura Kabalei din Franta cu Gnosticii (Catarii si Albigenzii) si cum mai tarziu anumiti Crestini invatati aveau sa scrie tratate despre Kabbalah pentru a converti pe evrei la religia Crestina si a afla “confirmarea dogmei crestine, punand in relief asemanarile intre ideile kabalistice si Noul Testament.” Ne vorbeste de legaturile unor mari ganditori si chiar initiati precum: Giordano Bruno, Agrippa de Nettesheim (Cornelius Agrippa), Martines de Pasqually si Claude de Saint-Martin (fondatorii Martinismului), Eliphas Levi si Friedrich von Schelling pentru a numi cativa mai cunoscuti.
In mare, este o carte foarte buna pentru cei care doresc sa inceapa studiul Kabbalei din punct de vedere istoric.
P.S.: Ce ma amuza la Daniel este repetitia cuvantului “alegorie” pe care o foloseste atat de des incat imi da dureri de cap. Posibil a fi un tic verbal.
Recent am terminat de citit cartea “Kabala si literature ei aramaica” de Constantin Daniel.
O prima impresie a fost aceea ca autorul prezinta foarte multe date imbarligate, care nu reusesc sa se lege una de alta, adica incepe cu un subiect si continua cu altul dar asta pentru ca nu am citit-o cu rabdare si a trebuit sa o reiau.
Defapt cartea este foarte bine scrisa si continutul este bine explicat iar informatiile sunt foarte numeroase pentru o carte de numai 151 de pagini.
Autorul ne prezinta in primele capitole istoria kabalei si felul in care s-a format, toate influentele gnostice care au dus la nasterea acestei traditii si explica in detaliu din punct de vedere istoric si stiintific.
Abia la capitolul 8 incepe sa vorbeasca despre Zohar, tot din punct de vedere istoric iar mai apoi explica pe rand fiecare parte a acestei opera.
Apoi capitolul 9 pare sa fie de ‘umplutura’, in care se vorbeste despre anumiti indivizi care au avut scrieri referitoare la Kabbalah si transmigratia sufletelor, adica niste biografii. Eu ca si necunoscator, ma scarpin in cap si ma intreb la ce imi folosesc aceste informatii, fiind scrise 9 pagini despre asta… si totusi… este oarecum important deoarece arata cum s-au reprogramat Evreii pe traditia Cabalistica
Autorul ne mai ofera anumite interpretari de-a lungul cartii referitoare la viziunile esenienilor, la starile de transa si beatitudine a kabalistilor etc pe care acesta incearca sa le prezinte din punct de vedere psihologic si stiintific.
La final ne aduce cateva informatii pe 4 pagini despre Hasidimi si acei Baal Sem care se spune ca faceau miracole prin cunoasterea Numelui Divin si apoi 5 pagini despre Kabala la Crestini, incepand inca de la inceputul capitolului 11 sa vorbeasca (din nou) de legatura Kabalei din Franta cu Gnosticii (Catarii si Albigenzii) si cum mai tarziu anumiti Crestini invatati aveau sa scrie tratate despre Kabbalah pentru a converti pe evrei la religia Crestina si a afla “confirmarea dogmei crestine, punand in relief asemanarile intre ideile kabalistice si Noul Testament.” Ne vorbeste de legaturile unor mari ganditori si chiar initiati precum: Giordano Bruno, Agrippa de Nettesheim (Cornelius Agrippa), Martines de Pasqually si Claude de Saint-Martin (fondatorii Martinismului), Eliphas Levi si Friedrich von Schelling pentru a numi cativa mai cunoscuti.
In mare, este o carte foarte buna pentru cei care doresc sa inceapa studiul Kabbalei din punct de vedere istoric.
P.S.: Ce ma amuza la Daniel este repetitia cuvantului “alegorie” pe care o foloseste atat de des incat imi da dureri de cap. Posibil a fi un tic verbal.