O poezie Gnostica

[F.v.F]

Am primit astazi pe messenger o poezie frumoasa cu mult simbolism gnostic.

O gasiti aici:

nistoric.blogspot.ro/2012/08/fiilor-soarelui-si-ai-lunii.html

Nor curat de scânteioare
Primesc trupul de pământ...
În esență, fiecare,
Duc povești cu legământ.
Însă legământul sacru
Se strecoară prea adânc,
Sub veșmântul simulacru
Pus de Lună peste prunc.
Om, ființă neștiută
Ne-ntâlnim pe la răscruci.
Când făptura ți-e tăcută,
Te întrebi unde te duci?
Ochii-ți caut cu privirea
În târziul ceas de taină,
Să-ți surprind sclipind menirea...
Dar, îți pasă doar de haină!
Foarte rar, prin întuneric,
Văd scânteia-ți căutând
Raza Soarelui vremelnic
Ce pe toate știu născând.
Simt atunci, nu-i de mirare,
O dulceață ce inundă
Armonie, vers, culoare;
Simt, iubirea cea profundă!
De-am urma o bună parte
Drumul drept ce ni-i menit,
Ne-am găsi și după moarte,
Căci am ști, că n-am murit.
Și minuni se vor întoarce
Către omul cel de rând,
Căci vom ști ușor preface
Plumbul - aur pe pământ.
Fii ai Soarelui și-ai Lunii
Întrupați în greu veșmânt,
Ridicați pe bolta lumii
Legământul din Cuvânt!
Căutați-l, Verbul Sfânt,
Ce coboară din Ființă;
Dați-l inimii veșmânt
Și ve-ți câștiga credință!
Calea dreaptă către Tată
Nu e-aceea ce stă-n minte.
Judecata cea curată
Doar în inimă se simte.
Miliarde de ființe,
Iar ca tine nu-i nici una.
Fiu al Sfintei Drept Credințe,
Ce-ți spun Soarele și Luna?